Dear reader,
Am 17 ani si cred in comunicare. Si mai cred ca aceasta biografie se vrea a fi mai degraba o destainuire cat se poate de sincera. Despre fotografie. Nu despre cat de lung ai parul, sau cat de rosii-mi sunt unghiile. Imi intreb prietenii ce e pentru ei fotografia; de multe ori nu stiu ce sa raspunda. Daca ma intrebi in momentul asta, o sa-ti zambesc. Nici eu nu stiu sa-ti raspund. Cochetez cu micutul meu D60 inca de anul trecut pe vremea asta. Inca invat sa lucrez pe toate functiile lui. Satisfactia pe care o am atunci imi vad lucrarea pe hartie, si e laudata de mai multi oameni apropiati mie, ma face sa-mi doresc mai mult.
Din totdeauna am fost genul handmade, artizanat, colorat. Culoarea e ceva destul de important pentru mine. Nu cred ca fotografia black&white mi se potriveste, ci mai degraba fotografia de studio, fotografia foarte in detaliu. Diavolul sta in detalii. Si eu le folosesc. Bine, asta trebuie sa fie un fel de intuitie feminina.
Face bine sufletului meu. Lumea nu e intotdeauna deacord cu ce fac eu. Pentru mine, fotografia face parte dintr-un proces de rebeliune, cumva. Imi iau aparatul si o iau la pas, la pozat. Si e un sentiment al naibii de bun. Nu ma intorc prea devreme. Si oamenii pe care-i intalnesc sunt atat de deosebiti, la prima vedere.
Mi-as dori. Mi-as dori sa pozez de deasupra norilor. Mi-as dori sa am drept model fete grasute, cu parul cret si cu bujori in obraji. Mi-as dori sa pozez o plaja pustie la rasarit. Mi-as dori sa pozez Tokyo.
Imi place sa cred ca sunt inca la inceput. La fel cum imi place sa cred ca voi avea si un viitor. In fotografie. Daca voi mai trai. Daca oraselul meu micut imi va mai oferi sanse. Nu cred ca sunt pregatita pentru lumea cea mare si aglomerata. Cel putin nu singura. Sunt claustrofobica. Arachnefobica. Arrhenfobica. Cel mai tare mi-e frica de oameni.
Imi place sa cred ca sunt diferita prin lucrarile mele. Cand privesc alte lucrari, prima data caut sa gasesc mesaj. Apoi culori. Apoi parti din autor. Fotografia face parte din tine. De aceea nu exista doua fotografii la fel. Tu concepi acel mic scenariu, uiti sa mai respiri cand apesi pe shutter, ti se inmoaie genunchii cand vezi ce-ai facut. Ce-ai reusit. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru acele franturi de implinire.
Mi-am propus sa vad toata tarisoara asta. Pentru ca ascunde atatea. Vreau sa ajung peste tot. Poate totusi va da guvernul asta o lege, o lege care da bilete gratuite elevilor premianti. Ar fi ceva. Asa voi ajunge si eu pentru prima data la Marea Neagra. In Vama...Cred ca totusi, urmatoarea destinatie va fi Cernauti, orasul in care m-am nascut. Pentru arhitectura. Oameni. Istorie.
Vise? Am vise. Visez sa ma casatoresc in luna lui mai , intr-o gradina plina de iasomie. Visez sa devin fotograf profesionist. Artizan profesionist si bucatar profesionist. Vreau sa-mi infiintez propria revista de food photography. Sa am 3 copilasi blonzi. Parintii mei sa fie sanatosi. Atunci viata mea ar fi perfecta.
Oh! Cred ca ti-am impartasit cate ceva din viata mea. Biografia mea ar fi cel mai worstseller ever.
Lumina si pace,
Irina Popescu
