Lumini albe si reci tamaduiesc abisul.Un strigat disperat isi cheama consoarta…O gaseste in acelasi colt negru si rece, cu fata alba, ochii plansi.Alearga spre ea si o imbratiseaza. Erika nu reactioneaza…
~Iubito. . . ii sopteste bland cu vocea tremuranda.
Erika nu reactioneaza.O strange in brate. Lacrimile-i curg necontenit pe obrajii rumeni.
Tipatul mut amorteste ploaia…
O lasa in coltul umed, negru.Ii aseaza trandafirul in mainile reci, aproape congelate…Sangele negru i-a ajuns pana la picioarele atat de pline de dorinta, dorinta de pleca, nicaieri, doar cu iubita..
Ar vrea sa fie un inger , s-o poata salva…
Ploaia rece invaluieste noaptea in saluri de margaritare…
~Erika…ii soptesc buzele bolnave…
Ploaia rece il conduce sus, la pod…Fulgerele ii tin companie.Fierul e atat e rece…
Apele involburate isi pregatesc festinul… Vladimir isi agata picioarele goale de barele podului…
Ploaia se agita, vantul se intensifica, nu-l lasa…
Din umbre se zareste o silueta…ca o fantasma..
Vladimir nu mai e…apele negre bat sunete funebre…Silueta din umbre alearga si il urmeaza…Iubirea lor ii va urmari si dupa moarte…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu