Din nou. Observari.

Fac drumul asta zilnic. Si cand ma gandesc ca nu masoara decat cateva sute de metri de casa in care imi duc traiul, monoton, dezolant, deloc alert. Nici nu mai stiu de cate ori am inceput si n-am terminat..inca mi-e frica sa dau drumul la creion pe foaie. Si nevoia..nevoia ma termina. E probabil cretin de infantil, ridicolul din cuvintele-mi strambe facand doar sa incrunte cititorul, sau altminteri, nici sa nu le citeasca.
Ai ascultat vreodata o discutie intamplatoare..? Omul ma intriga. Ma macina. Strada e probabil, asemanarea cu un peron. Putina zapada ce-a mai ramas pe trotuar pastreaza atati pasi catre nicaieri. Nici tu nu stii. Aerul ce-l inspiri..il inspira si ei. Aerul ce-l expiri, nu-i decat plin de nevoi, caci ai nevoie de aer sa traiesti. Si iar nu fac nimic.
Haos in cuvinte, plictis si totusi dorinta. Nu pot sa-mi inteleg imaginea. respir sacadat si imi raspunzi.


Imaginea unui batran bolnav, descult, pe strada, in centrul unui oras.Noapte.



Multumiri pentru "Viata ca un peron" de Octavian Paler :)

Mai ramai.

Si uite asa inca o data nu-ti pasa de o noua zi.Te-ai trezit. Si pleci iar. Calci zapada proaspata, pasita inaintea ta de mii de egouri egoiste, triste, apatice. Bagi mainile in buzunar si pasesti. Iti scoti manusile rosii.Aprinzi o tigara. Pasesti. N-ai vrea sa stii unde. Iti tii sfios cartile de m.c in cealalta mana. Expiri.Te intrebi daca o sa fie o zi frumoasa. Arunci o privire in pamant si zaresti o moneda. O iei in pumn, o lustruiesti, zambesti si pleci. Pleci totodata. Ai observat ca nu reusesti sa ramai.. niciodata?

De ce nu ramai..?

mi-e dor de mare.

Bride.