Fac drumul asta zilnic. Si cand ma gandesc ca nu masoara decat cateva sute de metri de casa in care imi duc traiul, monoton, dezolant, deloc alert. Nici nu mai stiu de cate ori am inceput si n-am terminat..inca mi-e frica sa dau drumul la creion pe foaie. Si nevoia..nevoia ma termina. E probabil cretin de infantil, ridicolul din cuvintele-mi strambe facand doar sa incrunte cititorul, sau altminteri, nici sa nu le citeasca.
Ai ascultat vreodata o discutie intamplatoare..? Omul ma intriga. Ma macina. Strada e probabil, asemanarea cu un peron. Putina zapada ce-a mai ramas pe trotuar pastreaza atati pasi catre nicaieri. Nici tu nu stii. Aerul ce-l inspiri..il inspira si ei. Aerul ce-l expiri, nu-i decat plin de nevoi, caci ai nevoie de aer sa traiesti. Si iar nu fac nimic.
Haos in cuvinte, plictis si totusi dorinta. Nu pot sa-mi inteleg imaginea. respir sacadat si imi raspunzi.
Imaginea unui batran bolnav, descult, pe strada, in centrul unui oras.Noapte.
Multumiri pentru "Viata ca un peron" de Octavian Paler :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu