Ochi albastri, parul negru. Marguerite Duras.

Dacă povestea noastră s-ar juca la teatru, un actor s-ar duce până la rampă, în marginea râului de lumină, foarte aproape de voi şi de mine, ar fi îmbrăcat în alb, foarte concentrat, atent cu sine în cel mai înalt grad, atent la sală, dar şi faţă de el însuşi. S-ar prezenta ca fiind bărbatul din poveste. S-ar putea spune bărbatul, în absenţa sa centrală, în înfăţişarea sa exterioară, ireversibilă. Ar privi, aşa cum aveţi tendinţa să o faceţi, către exteriorul zidurilor, ca şi când acest lucru ar fi posibil, în direcţia trădării.